vineri, 12 iunie 2009

Despre criza



In momentul de fata ne aflam intr-o groapa care se adanceste pe zi ce trece astfel incat viitorul se intrevede foarte intunecat.
Bine ca nu eram prea sus ca era mai socanta caderea. Conducatorii nu fac nimic in atenuarea impactului iminent, ba din contra accelereaza prabusirea, prin programe gen prima casa sau prin sufocarea cu taxe. La noi se merge pe acelasi principiu de 20 de ani, dam un tun acum ca reculul se va simtii peste 4 anii cand la putere vor fi altii care oricum or sa aiba ca scuza conducerea anterioara proasta ca sa poata sa dea si ei un tun in liniste. Deci este un fel de bulgare de zapada care se rostogoleste la vale pana cand nu va mai fi zapada s-au va ajunge la baza vaii.

Tot ce se face este sa se indoctrineze, sa se mentina nivelul prostiei ridicat in ideea de a se mentine acelasi climat care ii favozrizeaza pe ei sa ramana la varf.
Acum ceva vreme descoperisem o explicatie comica a crizei, cea cu broscute. Mi-a venit totusi o idee mai buna si mai scurta a explicatiei.
Era o reclama cu piticii de gradina. A facut nea Vasile ala 1000 de pitici si apoi a aflat ca a murit americanu'. Asta e explicatia crizei. Noi faceam cu spor la pitici si americanu a murit. Nici macar nu mai ai unde sa emigrezi, bine ca avem mult pamant, o sa ne intoarcem la agricultura de subzistenta.


Niciun comentariu: